Campanie de screening, cu sprijinul Primăriei Mogoșoaia


110 doamne au făcut ecografii mamare în cabinetul Asociaţiei ALMA

Diagnosticat în fază incipientă, cancerul de sân este vindecabil, atenționează medicii. Acesta a fost mesajul cu care femeile din Mogoșoaia, cu vârste între 30 și 70 de ani, nediagnosticate cu cancer mamar, au fost invitate să își evalueze gratuit starea de sănătate a sânilor.

 

Asociația ALMA (Asociația pentru Ajutor, Luptă, Motivare și Asistență în afecțiuni grave) a implicat Primăria Mogoșoaia într-o campanie de conștientizare, prevenție şi luptă împotriva cancerului de sân. Printr-o acțiune care s-a derulat pe parcursul a cinci zile și care și-a propus să crească atenția și gradul de conștientizare privind depistarea din timp a cancerului de sân, 110 femei au beneficiat de ecografii mamare și, totodată, au primit informații prețioase de la specialiști, despre importanța și principiile de bază în autoexaminarea sânilor, cât și despre importanța efectuării unei ecografii sau a unei mamografii.

În programul de screening s-au putut înscrie femei cu vârsta cuprinsă între 30 şi 70 ani, conform recomandărilor de specialitate, dar a existat și o tânără de 26 de ani, care a solicitat includerea în campanie, având în vedere că medicul i-a recomandat investigații suplimentare. Cele 110 ecografii bilaterale de sân au fost oferite la finalul unei sesiunii de informare medicală „Mogoșoaia poartă roz!“, din data de 15 octombrie, de la Palatul Mogoșoaia.

„Cancerul de sân este printre cele mai frecvente tipuri de cancer din lume. Diagnosticarea precoce este esențială. Tratamentele sunt mai ușor de aplicat și mai eficiente, iar șansele de supraviețuire sunt mai ridicate, dacă boala este depistată la timp. În cadrul campaniei, am inclus și o componentă de educație. Potrivit datelor statistice, una din cinci femei va face cancer de sân de-a lungul vieții. Vârsta a scăzut față de acum trei-patru ani, sub 30 de ani, față de 50 de ani. Avem în fiecare lună femei sub 30 de ani, cel puțin una sau două, cu mastectomii făcute. Acesta este motivul pentru care dorim să oferim și sprijin prin informare, pentru că, descoperit la timp, cancerul de sân poate fi vindecat. Femeile trebuie să știe, nu doar să își facă o analiză, partea de autocontrol periodic, control anual, unde anume, la cine și în cazul în care se descoperă o problemă, care sunt medicii către care trebuie să se îndrepte”, ne-a declarat Alina Botezatu, președintele Asociației ALMA.

Așadar, în cadrul campaniei “Mogoșoaia poartă roz!” au fost două acțiuni, prima fiind Sesiunea de Informare și Conștientizare, la care au participat medicii dr. Gerald Filip, dr. Simona Filip, dr. Nicole Cuturela și psihoterapeuții de la Fundația Happy World (Tiana Perfect, Robert Pascu). A doua acțiune a constat efectiv în cele cinci zile de screening mamar, la care au participat specialiștii în Radiologie Imagistică dr. Adriana Cojocaru, dr. Cristina Aurelia Bîlbîe, dr. Manuela Mihail, dr. Nicole Cuturela și dr. Doina Popa.

 Câteva minute de prevenție salvează viața

Este important ca femeile să știe că ecografia care le poate salva viața nu durează mai mult de 20-30 de minute și nu necesită nicio pregătire. Nu doare și nu are contraindicații. Dacă în urma ecografiei, apare necesitatea unor investigații suplimentare, pacienta poate fi îndrumată de Asociația ALMA către specialiștii care să pună diagnosticul final și, în măsura în care există fonduri, poate fi sprijinită pe perioada tratamentului.

Primarul comunei Mogoșoaia, Paul Precup, și-a exprimat susținerea pentru astfel de campanii, menționând că susține prevenția și o consideră foarte importantă. Edilul a dorit să menționeze că mama domniei sale a suferit de cancer la sân, dar datorită faptului că boala a fost descoperită la timp, a câștigat peste 20 de ani de viață. ”Noi am asigurat spațiul, în Parcul Mogoșoaia, am promovat evenimentul, și ne-am străduit să facem în așa fel încât informația să ajungă către persoanele din comunitate, mai ales cu sprijinul medicilor de familie. Este important ca oamenii să vină să se investigheze, mai ales când este gratuit”, a precizat edilul.

Am aflat astfel că există intenția comună de amenajare în Mogoșoaia, a unui cabinet social, deoarece ALMA colaborează cu medici pe diferite specialități, care ar fi dispuși să ofere consultații gratuite prin intermediul asociației. ”Dacă avem fonduri, putem să facem campania de screening lunar. Absolut toate programele pe care vrem să le desfășurăm, le vom face în funcție de cerințele pacienților, dar și de cerințele medicilor, pentru că sunt cei mai în măsură să ne indice ce este nevoie. Pentru Mogoșoaia, necesarul ar mai fi de încă cel puțin 100 de ecografii mamare, dar acest lucru depinde de donațiile primite de asociație”, a precizat Alina Botezatu.

Președintele ALMA ­ne-a explicat că pentru pacientele cu cancer de sân asociația derulează trei programe. Există un program destinat recuperării postmastectomie, deoarece majoritatea femeilor fac limfedem de braț gros, din cauza faptului că li se scot și ganglionii de la axilă. ”Programul le ajută să facă drenarea de limfedem de braț. Femeile fac terapie și primesc gratuit o mănușă de compresie al cărei cost este destul de ridicat, iar o femeie trecută prin cancer nu și-l mai poate permite. Avem și un program de recuperare pentru neuropatie periferică, pentru toate tipurile de cancer, deoarece nu suntem axați doar pe cancerul de sân. Este un program de recuperare fizică, în urma chimioterapiei și radioterapiei, când apar amorțeli de mâini, picioare, senzație de slăbiciune. Se face o remobilizare a organismului. Mai avem și un program pe care l-am lansat săptămâna trecută, de suport psiho-oncologic, desfășurat în parteneriat cu Fundația Happy World. În plus, încercăm să oferim sprijin individual, investigații, intervenții chirurgicale, tratamente”, a precizat Alina Botezatu, care a insistat și în privința necesității campaniei de informare, explicând că este mult mai important ca cetățenii să afle de la medici, adică de la un cadru specializat, care sunt factorii de risc și măsurile necesare, decât să citească pe internet.

Am remarcat modul în care s-a acordat importanță organizării spațiului de primire a pacientelor, în timpul campaniei, acesta devenind mai prietenos prin expunerea unor obiecte decorative realizate de femei afectate de cancer. Obiectele decorative meșterite de paciente cu afecțiuni oncologice, în sprijinul altor pacienți cu afecțiuni oncologice, pot fi achiziționate tot timpul anului de pe site-ul asociației: ­www.asociatia-alma.ro. De asemenea, s-a organizat și o mică expoziție cu tablouri realizate de grupul de copii ”Șevaletul Anei”, copii dintr-un sat din județul Timiș, care în timpul liber iau lecții de pictură, sunt foarte talentați și pasionați și își trimit lucrările pentru a fi materializate în beneficiul pacienților cu cancer.

”Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm că nu puteam organiza un eveniment dedicat sănătății femeilor fără să avem suportul companiilor care aduc frumosul și eleganța în viețile noastre. Umăr lângă umăr cu ALMA în realizarea unui astfel de eveniment sunt companiile care se încred în noi și care susțin cheltuielile aferente. Ecografiile mamare bilaterale oferite gratuit comunității de femei din Mogoșoaia au fost susținute financiar de sponsori. În caz contrar, o astfel investigație costă circa 500 de lei”, a mai declarat Alina Botezatu menționând că ”de mare ajutor în susținerea unor astfel de campanii de informare și screening, și pentru alte afecțiuni grave, sunt cei 20% din impozitul pe venitul trimestrial sau cei 20% din profitul anual, pe care societățile comerciale îi pot redirecționa către asociație, fără niciun cost suplimentar”.

Imagini eveniment

Utilizăm cookie-uri pentru o navigare adaptată preferințelor tale

Modifica setarile Accepta toate setarile

Cookie-urile pe care le utilizăm pe www.alma.ro ne ajută să iți oferim o navigare cât mai eficientă și mai placută pe site-ul nostru. Cu ajutorul acestora îți putem oferi informații relevante pentru preferințele tale și conținut cât mai util pentru nevoile tale de servicii financiare de încredere. Pentru a putea să îți oferim o experiență superioara, îți solicităm acordul pentru:

  • a comunica cu tine într-un mod personalizat și adecvat în conținutul pe care îl accesezi pe site-ul nostru ori pe site-urile partenerilor și pe rețelele sociale
  • a optimiza frecvența comunicării noastre cu tine, astfel încât să nu te deranjam ori să devenim intruzivi
  • a analiza informațiile relevante pentru tine pentru a îmbunătăți conținutul acestora

Este dreptul tău și vei putea oricând să setezi nivelul de utilizare al cookie-urilor, făcând click pe butonul "Modifică setările".

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta Politica privind confidențialitatea , Politica de cookie aici ori ne poți scrie la contact@alma.ro